M-am tot gandit in ultima vreme ce ne-a format pe noi ca parinti. In mod cert am citit mult si am incercat sa invat si din experienta altor mamici inca din perioada sarcinii, iar concluziile erau cam acestea: sa il las sa planga ca altfel se invata in brate, sa il alaptez doar pentru ca eram convinsa de beneficiile pentru sanatate ale laptelui matern si in permanenta cautam solutii comode pentru mine.
Eu nu m-am schimbat peste noapte...In prima luna majoritatea pozelor cu Matei sunt in bratele lui Robert, care mi-a retezat-o scurt de la prima repriza de plans ca el nu il poate lasa singur. Ne era teama sa dormim cu el in pat, asa ca stateam cu orele treji amandoi (eu alaptam, iar perechea ma tinea pe mine treaza). Cred ca 6 luni am avut cosmaruri ca imi pica plodul din pat sau ma trezeam cautandu-l prin cearsaful de la plapuma. Imi amintesc ca o data m-am culcat pe jos langa el, ca sa nu cumva sa il strivesc. Am intrebat-o pe pediatra daca avem voie sa il tinem cu noi in sufragerie, convinsi fiind ca trebuie sa stea doar in patut. Am incercat si un program de masa, i-am dat si completare cand voiam sa dorm. Am avut grafice cu cat si la ce ora mananca, am facut proba suptului si l-am lasat o ora sa planga pentru ca nu era ora de masa (de fapt era, dar statuse ceasul). Imi era teama sa il tin in brate, asadar il alaptam intinsa; la spital l-am luat in brate cand eram singura si nu reusisem sa il conving sa taca altfel, iar cand s-a linistit am apasat pe toate butoanele posibile sa vina sa puna copilul jos ca nu stiu cum sa fac asta.
Ajunsi acasa, am ramas noi cu el...In primele zile incercam sa il conving pe Robert sa ne intoarcem la spital pentru ca Matei imi se parea atat de mic si de trist. Preferam sa nu dorm ca sa imi pot intipari in minte imaginea lui de pui mic, mic , constienta fiind de cat de repede va creste. Mi-am dat seama cat de mult are nevoie de mine intr-o dupa amiaza cu colici, cand nu a functionat nimic si nu s-a linistit decat dezbracat pe pielea mea; invelit intr-o paturica a stat lipit de mine, a transpirat si am adormit amandoi. Atunci mi-am amintit ceea ce ne propusesem dintotdeauna legat de copiii nostri, dar parca uitasem tocmai cand il aveam: sa il respectam pe el. Si incet, incet lucrurile s-au schimbat. L-am lasat pe Matei sa ne arate cum si l-am ascultat doar pe el. Si am invatat sa ne bucuram de el si de fiecare etapa; nu am vrut sa ardem etape cu el, l-am lasat sa le faca in ritmul lui si nu ne-a fost teama ca nu le va face. Ce daca el urla 24 de ore, noi ne asteptasem la asta asa ca il laudam oricui avea urechi sa auda cat este de cuminte.
Nu m-a mai interesat nimic comod, am stat si m-am documentat despre mancare bio, folosim scutece refolosibile, bucataresc cu mult drag, merg in piata cu noaptea in cap. Iar in timpul zilei Matei este seful. Nu ma mai intereseaza sa fie bucataria luna sau hainele impachetate, este mai important sa analizam furnicile in parc sau sa ne aratam nasul unul altuia. Dupa cum nu ma intereseaza nici nepotelul vecinului de la 2 si nici cat de repede a mers vecinul de 6. Am invatat sa recunosc greseala majora de a lasa copilul de 5 luni sa invete plangand sa adoarma...ca de fapt a invatat ca noi nu suntem langa el. Am invatat si sa ma bucur ca doarme cu noi cateva ore noapte de noapte. Ma bucur sa vad diferenta in comportamentul lui...rade in hohote in patut si adoarme; dar asta doar pentru ca atunci cand se trezeste in miez de noapte se muta cu noi. L-am lasat sa exploreze, chiar daca m-au durut si pe mine cazaturile lui. L-am lasat sa manance cat,ce si cand a vrut; acum suntem in perioada stafidelor.
Cel mai bun sfat pe care l-am primit inainte sa nasc a fost: nu te speria, te invata copilul tot.
Ma uit la noi cum ne jucam in parc sau acasa cu el si imi place cum am evoluat (pe principiul lauda-te gura). Si imi dau seama ca singurul merit este ca l-am ascultat si respectat pe el. Stiu ca nu ne incadram in tiparele AP cu totul, dar aceasta abordare este cel mai aproape de sufletul nostru. Si doar Matei ne-a adus aici:)
Ansamblul de călătorie
acum 1 oră
He, he, foarte frumos.
RăspundeţiŞtergereAsa e, inainte de Mateiul nostru credeam ca a creste un copil este matematica pura cu putine necunoscute. Aveam reguli, teorii, oranduiri. L-am lasat singur sa spuna ce vrea si simte. N-am putut insa sa aplic teoria AP referitoare la dormit. Matei a dormit in patutul lui de cand l-am adus acasa. Nu a fost nevoie sa imi modific atitudinea pentru ca nu a protestat.Imi este teama sa dorm cu el in pat. In rest, nu il las sa adoarma singur, inca mi se pare ca cer enorm de la el facand asta. Adoarme in brate sau la san seara.
Nu stiu cand voi face asta, insa eu imi imaginez ca serile va adormi intotdeauna cu noi doi alaturi de el, citindu-i sau cantandu-i, nu stinsa lumina si noapte buna.
N-as putea.
In rest, cred ca am ajuns sa il cunostem bine, am incercat sa vedem ce are de spus si, desi inainte ma gandeam cu groaza ca nu o sa pot distinge intre plasul de somn si cel de foame, ei bine, e posibil.
Si la fel, am sentimentul ca nu am contribuit cu nimic la ceea ce este el acum. Toate abilitatile lui fizice, toate conexiunile pe care le face, s-au dezvolta fara mare ajutor din partea nostra. I-am pus cate o jucarie in cale si am sta mult sa il observam cand ne jucam impreuna.
Cert e ca nu mai fac scenarii in privinta lui. Sunt destul de relaxata desi ideea de a avea un copil, nu demult, ma facea sa ma incrancenez in fata acestei stiintei exacte.
Ce frumos ai spus-o! Si pe noi ne-a invatat bebelina multe, si inca mai aveam asa de multe de invatat. Sunt minunatii copiii.
RăspundeţiŞtergereSi eu inainte de a deveni mamica aveam idei clare, cu reguli, si stiam clar ca bebele trebuie sa faca ce spun eu si nu ce vrea el. Ei, uite ca nu e chiar asa, si e perfect ok sa o ascult. Are multe spus, si nu vreau ca parerile si conceptiile mele sa o influenteze in vre-un fel.
Va pup si pe tine si pe Matei. :)
Ce frumos ai povestit. Chiar mi-ai facut ziua si w-end-ul mai frumos. Ai grija de tine si de Matei si profitati din plin de vremea frumoasa de afara!
RăspundeţiŞtergereNumai bine!
Va multumim mult pentru gandurile frumoase.
RăspundeţiŞtergereNici nu stiam ca apropierea asta de copil si respectul fata de el poarta un nume : AP. Si noi invatam din mers, inca (dupa 8 luni) usor nesiguri si probabil ca nesiguri vom fi pana la sfarsit. Si noi am incercat sa il lasam sa adoarma singur, dar ne-am bucurat cel mai tare dupa o dimineata (pe la 4, asa) agitata cu dureri de gingii si plansete...cand, pe la 8:30, ne-am trezit impreuna, iar Petru a zambit, a ras, a strigat de bucurie. Si uitase de dureri.
RăspundeţiŞtergereCurand vom avea si noi un mei-tai, pe care insa nu-l vom purta chiar tot timpul. Cred, totusi, ca trebuie sa existe echilibru si, mai ales, asa cum ai spus si tu, respect pentru ceea ce este copilul: un om unic!