Traiul in colectivitate

În primul rând, contextul:) Evident, Matei este un copil minunat, fiind al nostru. Dar prin minunat NU înţelegem un copil tăcut sau liniştit. Dimpotrivă, iepuraşul Varta nu îi face faţă. Aşa a fost tot timpul, urletele lui de nou născut erau puternic auzite de oriunde, nu ne-a menajat deloc urechile.

Însă am avut noroc de vecini buni. În Iancului, când apăream frânţi pe holuri toţi ne spuneau cât este de cuminte, cum nici nu se simte că avem copil mic si alte astfel de replici care ne făceau sa creasca inima in noi. Bine, la momentul respectiv deja ne indusesera o stare pozitivă, fiind şi noi convinşi ca piticul nostru este cel mai liniştit copil. Asta până cand am văzut cum sunt alţii (după cum am mai spus in câteva ocazii, aceasta specie era uşor necunoscută pentru noi:) ). Când a inceput să meargă şi-a ales ca punct de sprijin un scaun pe care îl târa peste tot. Vecinii de dedesubt lucrau aşa că incercam să încurajăm deplasarea bipedă pâna la ora 19:00.

Ne-am mutat în plină perioadă de deplasări rapide, stilul 100 de metri garduri. Când se bucură chiuie de îl auzim de pe scară, iar urletele de supărare sunt uşor de identificat din parcare. Câteodată iese pe balcon si povesteşte în gura mare vrute si nevrute.

Totuşi, vecinii noştri sunt îcqntaţi de el. Cei direct implicati, vecinii de dedesubt, ne spun de fiecare dată cât de drag le este să îl audă tropăind. Prima dată am crezut că este o forma de ironie fină, însă nu, dumnealor au o nepotica mai mica decât Mimi cu un an iar tropăitorul este un preview. Ceilalti vecini apar de unde nu te gândeşti să stea de vorbă cu el, este subiectul preferat de conversaţie când ne intâlnim.

Totusi, toată gălăgia provocata i-a adus un nou nume, Teroare:)

Una peste alta, suntem norocoşi.