Mosul bun

Am tras de mine să scriu postarea aceasta cât încă mai rezonează cineva la povești cu Moș Crăciun, sper să apuc sa o și temin înainte de Mărțisor.
Acesta a fost al treilea Crăciun al lui Matei si entuziasmul nostru legat de Sărbători crestea pe măsură ce se apopia iarna așa că undeva prin noiembrie am abordat usor disperați un Moș Crăciun. În momentul deciziei experiența din 2010 când Mimi urla la fiecare apariție de Moș Crăciun, indiferent cu câte/ ce cadouri aparea era ușor estompată, dacă nu ascunsă de-a binelea între grijile corporate. Am început sa pregătim treptat copilul, ne-am înarmat cu niscai cărți cu Moșul, povestiri nenumărate despre personaj si tot ce fac niste părinți responsabili ajutați de o bonă și mai responsabilă. Degeaba, că Matei a fost relativ categoric, a declarat răspicat că nu îi va spune nicio poezie Moșului pe care nici măcar nu vrea să îl vadă. Si ce daca vine cu cadouri, come on!
Am făcut si repetiție in ideea ca încă timpul este extrem, extrem de relativ și Mosul poate veni de câteva ori consecutiv, însă tot degeaba, urletele erau extrem de intense si necontrolabile.

So, now imagine cam cu ce emoții am asteptat noi seara de Ajun cu gândul ca surpriza se va transforma în trauma si basmul in coșmar. Începutul a fost previzibil, Mimi s-a băgat sub masă cum a intrat Mosul în casă și toata seara a fost foarte circumspect. Cam prea știa Moșu' ăsta tot, inclusiv că Mimi a fost foarte cuminte și că își doreste o fustă ca a lui Baloo.
Iar de-a doua zi a început povestea...la Mimi a fost Moșu bun, s-a uitat la filmuleț de nenumărate ori și cântă Moș Crăciun cu pete gabene zilnic.

Frumos, vi-l recomand pe Moșul bun, ajunge la timp, îl veti recunoaste dupa clopoțelul de la gâtul lui Rudolph, va avea răbdare cu cei mici indiferent cât de greu se lasă convinși sa accepte un cadou. Noi il vom reîntâlni si anul acesta cu siguranță.